După o noapte fierbinte alături de partenerul ei, o femeie s-a trezit dis-de-dimineață cu un bilețel în ușă. Vecinii erau supărați din cauza zgomotelor produse în timpul partidelor de amor, iar răspunsul femeii a fost epic.
Pe contul ei de Twitter, o femeie din Anglia le-a povestit urmăritorilor pățania prin care a trecut recent. După o noapte de amor cu iubitul ei, un vecin i-a lăsat femeii un bilet în care își exprima nemulțumirea. Bărbatul i-a scris acesteia câteva rânduri, vizibil deranjat de zgomotele pe care le producea femeia.
”Vrei, te rog, să nu mai urli ca o scroafă în timp ce faci amor? Suntem exasperați cu toții. Vecinii”, scria în bilețel. Postarea a primit 21.000 de aprecieri, iar urmăritorii au încurajat-o pe femeie povestindu-și propriile experiențe de același gen cu vecinii. Alții au făcut diverse glume haioase pe seama subiectului.
Femeia a recunoscut că inițial s-a simțit prost față de vecini, dar apoi a mărturisit că dacă aceștia s-ar fi exprimat altfel nu ar fi fost deranjată. Iar, pe viitor, a mărturisit că are de gând să țipe și mai tare în timpul partidelor de amor ca să-și exaspereze cu adevărat vecinii.